Anatomia omului - o artă la USMF ”Nicolae Testemițanu”
- 274 views
Un nou grup de studenți de la Facultatea de Medicină a Universității Aalborg din Danemarca și-au testat abilitățile practice la Catedra de anatomie a omului și cea de Anatomie topografică şi chirurgie operatorie din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”. Tinerii, ghidați de profesorii noștri, au studiat sistemele organismului uman, în special cel osos, respirator, digestiv, cardiovascular, nervos și sangvin.
Potrivit lui Sergiu Suman, prodecan la Facultatea de Medicină nr. 1, conferențiar universitar la Catedra de anatomie topografică și chirurgie operatorie, studenții danezi, pe parcursul orelor practice, şi-au modelat şi perfecționat abilitățile şi mânuirea instrumentarului chirurgical de bază, au aplicat elemente de chirurgie digestivă, precum rezecțiile și anastomozele intestinale, au învățat cum se fac nodurile și suturile chirurgicale, precum și aplicarea pansamentelor și bandajelor.
Studenții au rămas impresionați de modalitatea de predare și de studiu a anatomiei omului și celei topografice la USMF ”Nicolae Testemițanu”, precum și de dezvoltarea abilităților practice pe cadavre. ”A fost bine pentru noi, deoarece am lucrat și am simțit totul cu mâinile noastre. La fel, suntem impresionați de Muzeul de anatomie, atunci când există un muzeu ca al dumneavoastră studiul este mult mai ușor”, a spus Per Claus Glöde, student danez. ”Noi lucrăm pe mulaje din plastic, deoarece Universitatea din Aalborg nu deține licență pentru dreptul de a lucra cu cadavre”, a menționat Pernille Staudt, un alt participant la cursurile de anatomie.
Studenții ne-au împărtășit că, în urma stagiului la USMF ”Nicolae Testemițanu”, le-a sporit interesul pentru studierea anatomiei. ”Acasă, pentru mine aceasta era cea mai plictisitoare parte, preferam să învăț alte teme, dar acum într-adevăr vreau să citesc și să studiez mai multă anatomie. Cursul a fost unul motivant”, a declarat Pernille Staudt.
Viinu Vinitha Manoharan a fost curioasă să învețe despre anumiți nervi și artere care nu se regăseau în atlasul din care studiază. ”La USMF ”Nicolae Testemițanu” este o artă de a studia anatomia omului, dar la noi este doar o cunoaștere funcțională a aspectelor”.
”Noi venim cu experiența Proiectelor Bazate pe Studiu (PBS), dat fiind faptul că la Universitatea noastră lucrăm mai mult individual. Cred că aici, fiind în grup de 6 persoane și toți pe cont propriu, suntem motivați să întrebăm unul de celălalt și astfel lucrăm mai mult în echipă”, au remarcat studenții danezi.
Instruirile s-au desfășurat în perioada 1-9 noiembrie 2014, în laboratoarele catedrelor de Anatomie a omului și de Anatomie topografică și chirurgie operatorie. Perioada stagiului studenților danezi a coincis cu desfășurarea celei de-a 4-a ediții a proiectului de practică chirurgicală - Basic Surgical Skills, organizat de Catedra de anatomie topografică şi chirurgie operatorie. Astfel, tinerii din Danemarca, împreună cu studenții (anul III-IV) și rezidenții USMF ”Nicolae Testemițanu” și-au dezvoltat abilitățile chirurgicale și au manevrat echipamentul chirurgical de bază. Participanții au executat manevre de la cele mai simple, până la unele mai complexe. Fiecare tehnică a fost repetată până când a fost deprinsă de toți participanții.
Tinerii, pe lângă experiența în practica chirurgicală, au primit și diplome de participare.
[nggallery id=177]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii