USMF „Nicolae Testemițanu” – campioană națională la futsal
- 241 vues
Echipa Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” s-a situat pe primul loc în campionatul Republicii Moldova la futsal, cucerind astfel titlul de campioană națională.
În toate meciurile programate s-a jucat conform formulei fiecare cu fiecare, iar echipa mediciniștilor s-a prezentat la nivel. Parcursul excelent al acesteia este demonstrat prin scorurile înregistrate:
USMF–UST (Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău) 6-2;
USMF–IRIM (Institutul de Relații Internaționale din Moldova) 6-4;
USMF–UASM (Universitatea Agrară de Stat din Moldova) 8-6;
USMF–USM (Universitatea de Stat din Moldova) 6-1.
Partida decisivă a fost disputată în compania formației Academiei de Poliție „Ștefan cel Mareˮ a MAI, care, la fel ca și echipa noastră, nu suferise nici o înfrângere până la duelul hotărâtor.
Suporterii, care au umplut sala Complexului Sportiv Universitar de la Mălina Mică, au urmărit un adevărat spectacol al măiestriei sportive. Ambele formații au demonstrat o bună pregătire și au avut o prestație pe măsură. Prima repriză s-a încheiat cu egalitate (2-2), astfel că partea finală se anunța a fi intensă. Tinerii noștrii au luptat cu toate forțele și, în ultimă instanță, au ieșit învingători. Victoria, obținută cu scorul general de 2-1, le-a adus titlul suprem de campioni ai Republicii Moldova la futsal. Golurile echipei universitare au fost înscrise de Yusuf Sanalla (2) și Hasan Dalashen, desigur, cu aportul coechipierilor.
Cei care au asigurat succesul sunt: Ion Vacula (căpitanul echipei), gr. M1125; Andrian Bețișor, gr. M1131; Artiom Artiomov (portar), gr. S1509, Vadim Lazari, gr. M1126; Iurie Tarpan, gr. M1412; Mihai Ababii, gr. M1402; Ștefan Ciorici, gr. M1119; Abu Ras Muhamed, gr. M1141, Hasan Dalasheh, gr. S1302; Yusuf Sanalla, gr. M1351; Eugen Arseni, gr. M1333. Un merit aparte pentru această victorie îi aparține și antrenorului echipei noastre - Mihail Cojocaru.
Reflecții: Ion Vacula: „Dragostea pentru fotbal mi s-a transmis de la tată și de la fratele meu. Acest joc pentru mine înseamnă viață. Reușesc să îmbin utilul cu plăcutul, studiile cu sportul. E păcat, în asemenea condiții, să nu practici sportul. Am un sentiment de mândrie că mediciniștii sunt cei mai tari.”
Artiom Artiomov: „Studiile grele ne fac să dozăm astfel timpul ca să reușim și la studii și la sport. Ca portar mă strădui să demonstrez reacție, operativitate și curaj. Important e să nu te temi de minge.”
Mihail Cojocaru, antrenor: „Sunt satisfăcut de faptul că antrenamentele - munca noastră s-a încununat cu succes. Fotbalul este un joc de echipă, iar toții băieții s-au cronometrat și au fost la înălțime. Aduc profunde mulțumiri administrației USMF „Nicolae Testemițanu”, personal rectorului Ion Ababii, pentru condițiile excelente create. Avem la dispoziție complexuri sportive ce pot găzdui turnee la cel mai înalt rang.”
În final, pe locul 2 s-a clasat Academiei de Poliție „Ștefan cel Mareˮ a MAI , iar pe 3 – echipa USM. În cadrul festivității de premiere, conducerea Federației Sportului Universitar a înmânat formației USMF „Nicolae Testemițanuˮ cupa specială și diplome de gradul I și II echipelor - Academiei de Poliție „Ștefan cel Mareˮ a MAI și USM.
Competițiile s-au desfășurat cu sprijinul/sub egida Federației Sportului Universitar, Asociației Republicane de Futsal și Federației Moldovenești de Fotbal.
Tot în acest an se va desfășura și Campionatul mondial între echipele studențești. Sperăm ca în lotul național vor fi incluși și cei mai buni fotbaliști din echipa USMF „Nicolae Testemițanu”.
Felicitări învingătorilor!
[nggallery id=356]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii