LIVE: Mediciniștii promovează modul activ de viață în contextul Zilei Mondiale a Sănătății
- 536 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă invită la activitățile organizate în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, ce au ca scop promovarea unui mod activ și sănătos de viață.
Inaugurarea evenimentului va avea loc la 7 aprilie 2024, ora 9:00, la Complexul Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25), iar activitățile preconizate se vor desfășura între orele 9:00-13:00.
Medici de familie și asistenți medicali din cadrul Clinicii Universitare de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu” vor măsura doritorilor tensiunea arterială, glicemia în sânge și indicele masei corporale. Specialiștii vor oferi consultanță și consiliere doritorilor privind combaterea factorilor de risc și abordarea unui mod de viață sănătos, iar în caz de devieri de la normă a indicilor, oamenii vor fi îndreptați la medicii specialiști pentru consultații.
Mediciniștii vor organiza un workshop privind acordarea primului ajutor medical în cazul unei persoane inconștiente, precum și resuscitarea cardiorespiratorie a acesteia. Studenții vor distribui materiale informative cu referire la diabetul zaharat, maladiile cardiovasculare ș.a.
Reprezentanții Facultății de Stomatologie – cadre didactice, medici rezidenți și studenți – vor oferi informații despre igiena sănătății orale, factorii de risc și măsurile de prevenire a afecțiunilor stomatologice, profilaxia cariei dentare la copii, alimentele și băuturile dăunătoare pentru dantură ș.a.
În aceeași zi, începând cu ora 10:00 se va desfășura competiția Starturi vesele, ediția a VII-a, la Complexul Sportiv Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 24/5). La întreceri vor participa 12 echipe, dintre care 7 de la USMF „Nicolae Testemiţanu” și 5 – de la colegiile de medicină din țară, care își vor demonstra abilitățile sportive precum: forţa, viteza, rezistenţa, flexibilitatea și spiritul competitiv. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova și Asociația Studenților și Medicilor Rezidenți în Medicină.
În contextul Zilei Mondiale a Sănătății, USMF „Nicolae Testemițanu” anunță organizarea concursului de desene „Medicul – prin ochii unui copil”, ediția a IV-a. Elevii sunt încurajați să realizeze o lucrare (desen, pictură sau colaj), ce va reda emoțiile și viziunea lor privind profesia de medic, farmacist sau asistent medical, educația pentru sănătate, promovarea modului de viață activ și sănătos ș.a. Concursul se va desfășura până pe data de 7 iunie, iar învingătorii vor fi anunțați în ajunul Zilei profesionale a lucrătorului medical și a farmacistului.
Ziua Mondială a Sănătății reprezintă o oportunitate pentru fiecare membru al comunității să se implice în diverse activități de promovare a modului sănătos de viață, și să conștientizeze beneficiile bunăstării fizice și psihice, dar și factorii de risc (nocivi) pentru sănătate.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii